Opțiunile politice în România modernă erau oferite de liberali și conservatori. Aceștia au influențat ritmul modernizării României în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Un reprezentant de seamă al liberalilor a fost Ion C. Brătianu, care a jucat un rol crucial în istoria modernă a României. În tinerețe s-a implicat în Revoluția de la 1848 și a plecat în exil la Paris, unde a militat pentru unirea Principatelor Române. A devenit un lider liberal proeminent în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, însă a acționat pentru detronarea domnitorului în 1866 și aducerea pe tron a principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. A deținut numeroase funcții ministeriale în perioada 1876-1888, dar s-a remarcat și ca scriitor, devenind membru onorific al Academiei Române.
Dintre conservatori, s-a evidențiat pe scena politică românească Titu Maiorescu. El a contribuit la elaborarea doctrinei conservatoare, punând accent pe dezvoltarea graduală și pe păstrarea echilibrului social. A avut un rol important în dezbaterile parlamentare, prin argumentele sale solide și prin capacitatea sa de analiză. A ocupat diverse funcții guvernamentale, inclusiv pe cea de ministru al cultelor și instrucțiunii publice, precum și pe cea de ministru de externe. A deținut funcția de prim-ministru al României în două mandate (28 decembrie 1910 - 28 martie 1912, 14 octombrie 1912 - 31 decembrie 1913). Rămâne în conștiința românilor ca un important om politic, dar mai ales ca un critic literar și fondator al Junimii, centru cultural și intelectual care a avut un impact semnificativ asupra culturii românești.