Tudor Vladimirescu a fost liderul mișcării revoluționare din Țara Românească în 1821. Născut într-o familie de țărani, Vladimirescu a urcat în rândurile societății și a devenit un comandant respectat al pandurilor, o unitate militară locală. În această calitate, Tudor Vladimirescu s-a remarcat în războiul ruso-turc (1806-1812), obținând gradul de locotenent și ordinul „Sfântul Vladimir”. După război, s-a implicat în comerț și arendă, acumulând o avere considerabilă. A fost numit în diverse funcții administrative, inclusiv vătaf de plai.

Motivat de o dorință puternică de a elibera poporul român de sub opresiunea otomană și de a îmbunătăți condițiile de viață ale țăranilor, Vladimirescu a colaborat cu Eteria, o organizație secretă greacă care urmărea răsturnarea Imperiului Otoman. Cu toate acestea, a fost rapid dezamăgit de lipsa de sprijin din partea Eteriei și a început să-și urmărească propriile obiective, beneficiind de sprijinul pandurilor. Prin „Proclamația de la Padeș”, Tudor Vladimirescu a mobilizat poporul, îndemnând la egalitate socială și la abolirea privilegiilor boierești.

Steagul revoltei lui Tudor Vladimirescu

Ulterior, s-a îndreptat spre București, unde pandurii au fortificat mănăstirile Cotroceni, Mihai Vodă, Radu Vodă, Văcăreşti, Mitropoliei şi Antim. Însă Tudor Vladimirescu a fost trădat și ucis de eteriști, iar mișcarea pandurilor s-a destrămat.

Totuși, ideile revoluției au continuat să influențeze lupta românilor pentru libertate.