Aşezarea primilor colonişti germani în Transilvania se datorează regelui maghiar Geza al II-lea, care dorea o întărire a graniţei răsăritene a regatului. Primul document care atestă colonizarea sașilor a fost Diploma andreană (Diploma Andreanum) din 1224, prin care regele Andrei al II-lea stabilea drepturile și obligaţiile scaunelor săseşti.

Colonizarea s-a realizat în mai multe etape, în grupuri conduse de greavi. Începând cu secolul al XII-lea, sașii s-au așezat în jurul episcopiei de Alba, în privilegiul din 1206 al regelui Andrei al II-lea fiind numiţi „ primii oaspeţi ai regelui”.

Al doilea val de colonizare s-a realizat în jurul Sibiului, după care, în a doua jumătate a secolului al XII-lea, sașii s-au așezat în zona Bistriţei şi a Reghinului, iar după părăsirea Tării Bârsei de către cavalerii teutoni, s-au stabilit și în jurul Braşovului.

În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, ultimul val de colonizare a avut loc în zona Târnavelor.

Din punct de vedere administrativ, sașii erau organizati în scaune şi districte, Astfel, existau nouă scaune şi două districte, reunite în adunarea numită Universitas Saxonum, cu reşedinţa la Sibiu, în fruntea cărora se afla comitele saşilor.