Statul româno-bulgar a apărut către sfârșitul secolului al XII-lea, în urma răscoalelor vlahilor și bulgarilor din anii 1185-1186 sub conducerea fraților Petru și Asan (Asen). Răscoala a izbucnit în urma impozitelor noi puse de Imperiul Bizantin asupra celor ce aveau turme de oi și cirezi de vite.

În luptele cu trupele trimise de împăratul Isac II Angelos, românii și bulgarii, cărora li s-au adăugat și cumani din nordul fluviului, au ieșit victorioși. Drept urmare, au întemeiat în 1185 un stat, cunoscut sub numele de „statul Asăneștilor”, sau „Imperiul vlaho-bulgar”, cu capitala la Tărnovo, cetate situată pe râul Iantra, pe versantul de nord al Munților Balcani.

Primul conducător al statului a fost Asan, care a pus bazele dinastiei care i-a purtat numele, cea a Asăneștilor. Cel mai important urmaș al său a fost Ioan Asan II (1218-1241), sub care statul Asăneștilor a ajuns la cea mai mare întindere teritorială.

Ulterior, a intrat în declin și, în secolul al XIV-lea, a fost cucerit de turcii otomani.