Gelu (numit uneori Gelou) a fost unul dintre primii voievozi ai românilor din spațiul intracarpatic. Atestat documentar la cumpăna secolelor IX-X, în lucrarea Gesta Hungarorum a lui Anonymus, a fost conducătorul unei formațiuni statale cu populație românească și slavă din zona Someșului Mic și a Almașului, până la Poarta Meseșului.

Resursele bogate de sare și de aur din această regiune au atras atenția triburilor maghiare din Pannonia, care au declanșat acțiuni de cucerire a formațiunii conduse de Gelu.

În preajma anului 904, oastea lui Gelu a fost înfrântă lângă râul Almaș de o expediție a unui trib maghiar condus de Tuhutum. Gelu a fost ucis în luptă în timp ce încerca să se refugieze în cetatea sa de pe Someș, aflată undeva în regiunea Clujului. Conform cronicii lui Anonymus, pacea dintre români și maghiari s-a încheiat la Esculeu (astăzi Așchileu, la nord de Cluj-Napoca).