Slavii provin dintr-o regiune situată între râurile Oder, Nipru, Vistula și Don. În perioada migrațiilor din secolele V-VII, slavii s-au extins în mai multe direcții, ramura lor sudică deplasându-se spre Balcani, în zonele locuite anterior de diverse popoare ale antichității. Din sinteza etnolingvistică a acestora s-au născut, alături de români, alte noi popoare, precum sârbii, croații, slovenii, bosniacii, macedonenii sau bulgarii.

Wolfgang Sauber,
CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Una dintre cele mai cunoscute descrieri ale acestora aparține scriitorului Maurikios. În Strategikon (Arta militară), el arăta că slavii „… sunt un popor liber, format din mulţi bărbaţi blânzi şi binevoitori cu oaspeţii. Au mulţi regi care nu se înţeleg între ei, asta şi pentru că împăratul [bizantin] întreţinea vrajba între aceştia. Femeile sunt cuminţi, mai presus de orice. Prizonierii sunt ţinuţi ca sclavi o perioadă, după care sunt eliberaţi. Aşezările lor sunt situate pe lângă râuri şi sunt foarte apropiate, având în preajmă păduri, mlaştini şi stufării care să le apere. Lucrurile de trebuinţă le ţin ascunse în pământ. Nu au credinţă, sunt lipsiţi de cuvânt şi nu-şi ţin promisiunile. Ei nu luptă în rânduială, ci folosesc năvălirile repezi şi loviturile pe furiş. Iscusiţi în trecerea râurilor, folosesc ca arme două suliţe mici, scuturi temeinice, dar greu de purtat, arcuri de lemn cu săgeţi mici, otrăvite”.