Atacurile repetate ale dacilor liberi și ale populațiilor germanice migratoare, precum și criza generală a Imperiului Roman au determinat retragerea administrației și a armatei romane din Dacia și organizarea apărării împotriva invaziilor pe linia Dunării. Procesul s-a desfășurat timp de mai mulți ani, având loc, în cea mai mare parte, în timpul domniei împăratului roman Aurelian, de unde numele de retragerea aureliană dat acestui fapt istoric.

Consecințele retragerii au fost restrângerea activității economice și ruralizarea vieții sociale, degradarea civilizației, dispariția instituțiilor care reglementau activitatea cotidiană. Facilitând pătrunderea populațiilor migratoare, retragerea aureliană a fost urmată de distrugerea multor valori materiale și spirituale pe întreg teritoriul Daciei, de importante modificări etnolingvistice.

Harta Daciei romane după retragerea aureliană

Dar evacuarea oficială a Daciei romane după 271 nu a însemnat renunțarea din partea Romei la controlul ținuturilor nord-dunărene. Până în secolul al VII-lea, acestea au rămas în sfera de influență politico-militară, economică și culturală romană. O dovedesc repetatele reorganizări ale regiunilor sud-dunărene, atenția acordată frontierei Dunării și Dobrogei de către împărații romani și, episodic, reinstaurarea stăpânirii romane la nord de Dunăre. La acestea se adaugă permanenta circulație de oameni și bunuri din zonă, care a făcut ca influența romanizatoare a imperiului să se mențină mult timp în fosta Dacie romană.