Conflictele dintre geto-daci și Alexandru Macedon au avut loc în contextul expansiunii statului macedonean în secolul IV î.H. Informații importante privind relațiile conflictuale dintre geto-daci și Alexandru Macedon se regăsesc, între altele, în Geografia lui Strabon. Potrivit acestuia, expediția lui Alexandru Macedon din anul 335 î.H. a început cu trecerea Dunării și înaintarea spre o zonă situată lângă localitatea Zimnicea de astăzi (judeţul Teleorman).
Împăratul era însoțit de 1 500 de călăreţi şi 4 000 de soldaţi pedestrași. Luați prin surprindere, geții au fost înfrânți și s-au retras spre locuri mai bine fortificate, pentru a opune rezistență armatei macedonene.
Modul în care s-au apărat geţii, potrivit istoricilor antici, se pare că l-ar fi făcut pe marele rege macedonean să abandoneze ideea de a înainta mai adânc în teritoriul de la nord de Dunăre, care avea multe necunoscute pentru el și armata sa.
