Dreptul femeilor din România de a vota a fost câștigat treptat, printr-un proces marcat de lupte politice și sociale.

După Primul Război Mondial, în contextul realizării Marii Uniri, s-a discutat despre necesitatea reformelor democratice. Constituția din 1923 a introdus votul universal, dar numai pentru bărbați. Cu toate acestea, mișcările feministe, conduse de personalități precum Alexandrina Cantacuzino și Ella Negruzzi, au început să lupte pentru drepturile politice ale femeilor. Sub dictatura regelui Carol al II-lea, Constituția din 1938 a acordat femeilor dreptul de a vota, dar numai în alegerile locale; chiar și aici, existau restricții legate de vârstă și educație. Pentru alegerile parlamentare, femeile nu aveau încă drept de vot, ceea ce însemna că nu puteau influența direct deciziile politice naționale.

În cele din urmă, femeile au obținut dreptul de vot în 1946, în perioada instaurării regimului comunist.