Ipoteze privind apariția vieții

Între anii 1924 și 1929, doi oameni de știință – Aleksandr Oparin (în Rusia) și J. B. S. Haldane (în Marea Britanie) – au propus în mod independent teorii privind originea lumii vii.

a. Cercetări de pionierat privind apariția vieții

Ambii cercetători au sugerat că viața a apărut dintr-o serie de reacții între substanțe anorganice, reacții favorizate de un aport mare de energie din mediu. Aceste reacții au produs inițial „elementele de bază” ale vieții (de exemplu, aminoacizi și nucleotide), apoi molecule din ce în ce mai complexe: ARN (acid ribonucleic), ADN sau proteine timpurii, până la apariția formelor primitive de viață formate prin agregarea acestor molecule.

Ipoteza Oparin-Haldane, a evoluției chimice, a descris modul în care viața ar fi putut apărea din „supa oceanică primordială”. Prin aceasta ipoteză ei, se distanțau de alte teorii, care sugerau că se poate obține viață doar din alte forme de viață, preexistente.

În esență, Oparin și Haldane au propus ideea că viața ar fi putut evolua din materie anorganică în condițiile unei atmosfere încărcate de energie. Însă, în detaliu, ideile lor cu privire la modul exact în care acest lucru s-a întâmplat diferă.

b. Limite și punctele slabe ale ipotezei Oparin-Haldane

Ipoteza Oparin-Haldane a deschis drumuri noi în cercetarea experimentală a evoluției chimice. Din acest motiv rămâne importantă, ilustrând preocuparea cercetătorilor de a explica științific originea vieții. Această ipoteză este confruntată în prezent cu date biochimice și geochimice moderne.

În experimentele clasice care reproduc condițiile atmosferei primordiale (de ex., experimentele Miller-Urey), se propune o compoziție atmosferică formată din apă, metan, amoniac, hidrogen, pentru că, timp de decenii, s-a considerat că Pământul primordial avea o atmosferă bogată în metan. Însă cercetările recente au arătat că principalele componente ale atmosferei primitive a Pământului ar fi fost vaporii de apă, dioxidul de carbon și dioxidul de sulf, ceea ce schimbă datele problemei.

O explicație mai recentă, larg acceptată azi, este ipoteza ARN a originii vieții: moleculele de ARN care se pot reproduce independent ar sta la originea vieții de pe Pământ. ARN (acidul ribonucleic) este un acid nucleic cu o structură mai simplă decât cea a ADN-ului, fiind alcătuit dintr-o singur lanț de nucleotide, în număr mult mai mic. Joacă un rol esențial în procesele celulare legate de sinteza proteinelor pe baza informației genetice.